ştiri
2011-05-08: Zilele Oraşului, zile pline de savoare

Zilele Sfântu Gheorghe adună în fiecare an pe străzile sale o lume animată, parcă mai veselă decât de obicei, o lume care dă uitării, măcar pentru câteva zile grijile şi problemele cotidiene. Dacă la Corturile Tineretului Român şi Maghiar tinerii au forfotit încontinuu, ba organizând conferinţe, ba făcând karaoke până la ore târzii, ba premiind echipele care au participat la concursuri de bicicletă sau la, deja celebra, Treasure Hunt, meşteşugarii au împânzit străzile oraşului şi i-au îmbiat pe trecători cum s-au priceput mai bine. Dacă vânzătorii de haine de blană şi de piele erau dispuşi să-ţi facă un discount generos, la comercianţii de produse alimentare marfa ispitea lumea să se oprească şi să guste măcar o bomboană fondantă sau o gogoaşă frumos mirositoare. Pretutindeni erau văzuţi părinţi cu copii de mână, pregătiţi să le ofere ba o pictură pe faţă, ba o tură de ciocnit maşinuţe, ba o inedită repriză de bungee-jumping. Scenele au fost pline în timpul zilei, toate şcolile s-au întrecut în a organiza mici reprezentanţii de dansuri populare şi spectacole, în timp ce părinţii şi bunicii îşi admirau entuziaşti copiii.

Profitând de cele trei zile de concerte care mai de care mai variate, cu C.C. Catch şi HiQ în deschidere, urmate de acordurile lui Mircea Baniciu şi Hobo şi Trupa lui, sau în aşteptarea evenimentului Zilelor Oraşului, concertul legendarei trupe „Smokie”, petrecăreţii au golit unul după altul paharele de bere şi au plecat către casă cu capul ceva mai greu, dar cu sufletul plin de fericire.

Oraşul nu şi-a dezminţit nici faima de „oraş al recordurilor”. Lumea s-a strâns ca la… brutărie să se ospăteze din pâinea uriaşă a lui Dioszegi Laszlo, dar au participat bucuroşi şi la concursul în care s-a căutat cel mai puternic om din Sfântu Gheorghe, sau la deja celebrul concurs al mustăţilor, mândria şi „brand”-ul secuiului neaoş. Deşi nici anul acesta vremea nu a prea ţinut cu Zilele Sfântu Gheorghe, oamenii nu s-au lăsat descurajaţi şi au participat fiecare la manifestarea care l-a atras cel mai mult. Ce e drept, au fost de toate şi pentru toate gusturile!


<< înapoi



Oldal megjelenítése: 1201    
© - Zilele Sfântu Gheorghe 2011