ştiri
2011-05-05: Concert extraordinar Miklósa Erika, la Biserica Catolică Krisztus Király

Soprana de renume mondial, Miklósa Erika, a susţinut miercuri, la Biserica Catolică Krisztus Király un concert extraordinar, alături de Somogy-Tóth Daniel, la orgă şi Tóth László la trompetă. Lăcaşul de cult a fost luat cu asalt de toţi cei care au dorit să nu scape această ocazie, rară în Sfântu Gheorghe, de a o asculta pe una dintre cele mai mari soprane de coloratură a lumii.

Miklósa Erika a apărut pe toate scenele internaţionale renumite, de la Londra la Paris, de la München la New York, în rolul «Reginei  nopţii» din „Flautul fermecat” de Mozart. Vocea ei inedită a cucerit lumea întreagă, cu peste 300 de spectacole şi nenumărate invitaţii internaţionale şi a devenit cea mai căutată cântăreaţă pentru acest rol. Din 2004 are un contract cu Opera Metropolitan din New York.


Foto: Henning János

Spectacolul de miercuri seara a inclus în program arii din Mozart, piese pentru orgă de Bach, piese pentru trompetă de Handel şi Albinoni, precum şi piese de cameră de Vivaldi. Vocea artistei i-a mişcat profund pe toţi cei de faţă, iar măiestria ei extraordinară a smuls ropote îndelungi de aplauze. Miklósa Erika a fost numită Ambasadoarea Voluntariatului Maghiar, în 2011, de către preşedintele Ungariei, Schmidt Pál.


<< înapoi

Galerie foto:
Concert extraordinar al sopranei de renume mondial Miklósa Erika, cu participarea: Somogyi-Tóth Dániel – orgă şi Tóth László – trompetă - Biserica Catolică „Krisztus Király” - 4 mai - foto, Sánta István


Oldal megjelenítése: 1357    
© - Zilele Sfântu Gheorghe 2011