ştiri
2011-05-05: Poezia muzicii sau „Dialoguri şi fantezii în jazz”

Spectacolul de miercuri seară, „Dialoguri şi fantezii în jazz”, susţinut de artiştii Johnny Răducanu şi Ion Caramitru a fost unul dintre cele mai impresionante spectacole oferite în cadrul Zilelor Sfântu Gheorghe.



Foto: Henning János


Sala Mare a Teatrului a fost plină până la refuz de cei dornici să-i asculte şi să-i vadă pe cei doi mari artişti, care au pus în scenă un spectacol deopotrivă graţios şi burlesc, trist şi vesel, ironic şi grav. Cei doi au improvizat muzical pe versuri de Mihai Eminescu, Nichita Stănescu, Dan Verona, Ana Blandiana, dar au şi parodiat, cu mult şarm, întâmplări reale de viaţă. 





Unul dintre cele mai gustate momente a fost acela în care Ion Caramitru povesteşte cum Mitzura Arghezi, fiica lui Tudor Arghezi, nu şi-a dat acordul pentru ca artiştii să includă în repertoriul lor o poezie a tatălui ei. Prin urmare, Caramitru a povestit poezia, întâmplarea, detaliile şi, în acest fel, cu sau fără voia Mitzurei Arghezi – venerabilă membră a Partidului România Mare – Tudor Arghezi a fost prezent în recitalul celor doi. Spectatorii s-au simţit pur şi simplu transportaţi şi mulţi dintre ei au mărturisit că fineţea interpretării lui Ion Caramitru şi fenomenul muzical care este Johnny Răducanu le-a creat o stare cu totul specială şi au plecat de la spectacol vrăjiţi şi fermecaţi de recitalul extraordinar al celor doi artişti. 




<< înapoi



Oldal megjelenítése: 1354    
© - Zilele Sfântu Gheorghe 2011