ştiri
2011-05-05: O doamnă aristocrată în bibliotecă - întâlnire cu Ugron Zsolna

Cei care au ales, din oferta de programe a Zilelor Sfântu Gheorghe, întâlnirea scriitor - cititor de marţi după-amiază de la Biblioteca Judeţeană, au avut plăcerea şi bucuria de a întâlni o doamnă deosebită în persoana scriitoarei Ugron Zsolna. Aceasta din urmă este autoarea volumului intitulat “Domnişoare în Ardeal”, o carte cu un conţinut de povestiri din lumea veche despre comori familiale şi relaţii. 



Foto: Henning János


Cartea a pornit iniţial ca o carte de bucate, dar mulţumită editurii din Budapesta, a ajuns o carte plină de umor. “Acum 10 ani când am dat peste culegerile de reţete ale bunicii şi străbunicii, m-am hotărât să scriu o carte de bucate. Cei de la editură mi-au spus că îmi publică lucrarea dacă voi cuprinde reţetele într-o povestire scurtă” - ne-a povestit autoarea.



Foto: Henning János


Scriitoarea s-a născut la Cluj, a crescut în Ungaria şi s-a măritat în judeţul Covasna, la Zăbala. A lucrat ca reporter ziarist la una din televiziunile din Budapesta, până când s-a măritat cu fiul unei aristocrate din Zăbala. De atunci, împreună cu cei doi copii ai lor, trăiesc în castelul din Zăbala. Editura din Budapesta văzând succesul primei publicaţii, a rugat-o pe scriitoare să mai scrie o carte cu povestiri scurte de dragoste, cu nuvele, volum care va apărea de altfel în ajun de Crăciun.




<< înapoi



Oldal megjelenítése: 1849    
© - Zilele Sfântu Gheorghe 2011